Psiholog român: „Când un bărbat vede o femeie cu o capacitate rapidă de decizie, inconştient se simte ameninţat de ea“

Când bărbaţii întâlnesc o femeie raţională, analitică, cu capacitate rapidă de decizie, o apreciază de cele mai multe ori doar ca pe un prieten, pentru că, în mod inconştient, se simt ameninţaţi de ea. Aceasta este părerea psihologului Maria Cojocaru, care explică fenomenul.

Genetic vorbind, femeile sunt născute să fie centrate mai mult pe emisfera dreaptă a creierului, aceasta fiind sediul gândirii fără limbaj, al înţelegerii nonverbale, al recunoaşterii formelor şi percepţiilor spaţiale.

Loading...

Este emisfera responsabilă de tonul şi ritmul vocii, simţul culorilor, visare, romantism. De ea ţin intuiţia, imaginaţia, capacitatea creatoare şi tendinţa către spiritualitate. Emisfera dreaptă ţine mai mult de ceea ce numim EQ (inteligenţă emoţională), afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).

În acelaşi timp, experta este de părere că acesta este şi motivul pentru care atunci când un bărbat vede o femeie raţională, analitică, cu capacitate rapidă de decizie, o apreciază de cele mai multe ori doar ca pe o bună prietenă deoarece, inconştient, se simte ameninţat de ea în ceea ce priveşte rolul lui de bărbat.

„Dacă totuşi o place suficient de mult ca femeie, va încerca inconştient s-o facă să se comporte altfel sau pur şi simplu se va minţi singur forţându-se să vadă la ea aspectul fizic, de exemplu, în detrimentul a ceea ce este ea cu adevărat ca fiinţă completă“, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

De cealaltă parte, bărbaţii sunt centraţi mai mult pe emisfera stânga, cea care reprezintă sediul limbajului, cuvântului, implică aspectele lingvistice ale scrierii, ale calculului logic, cifre, raţionamente, capacitatea de analiză şi abstractizare.

De ea ţin logica, raţionalizarea, calculul, rapiditatea, ideea de „scurt şi la obiect“, decizia. Emisfera stângă ţine mai mult de ceea ce numim noi IQ (inteligenţă mentală).

„De aceea, când o femeie vede un bărbat lucrând în domenii care presupun empatie, imaginaţie, intuiţie, ea îl «suspectează» că poate fi ca ea, că o poate înţelege dincolo de raţional.

Da, poate, dar extrem de puţin faţă de ceea ce-şi imaginează femeia. Însă e dispusă şi ea, la fel ca bărbatul, să vadă la el doar ceea îşi doreşte să fie adevărat.

Dacă o femeie va spune un lucru deosebit de interesant, util şi sensibil şi un bărbat va spune în acelaşi timp ceva asemănător, evident o femeie care aude/citeşte va tinde să aprecieze bărbatul. Suntem diferiţi şi nu e nimic în neregulă cu asta!

Este un fapt, o realitate! Mai multă acceptare a ceea ce suntem, mai multă apreciere de sine şi a celuilalt, o creştere a disponibilităţii de a aprecia lucurile la adevărată lor valoare şi o cantitate mai mare de sinceritate cu noi înşine ne-ar face viaţa mai uşoară şi implicit mai frumoasă“, conchide psihologul

Loading...